Lucrările de mansardare a policlinicii Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia sunt în grafic

Spread the love

Lucrările de mansardare a corpurilor de clădire C și D ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, pentru readucerea policlinicii, decurg conform graficului, urmând să fie finalizate în decembrie 2020. Aceste lucrări sunt necesare, în primul rând, pentru relocarea policlinicii, de pe strada Mușețelului, nr. 2, pe Bulevardul Revoluției 1989, nr. 23, în imobilul SJU Alba Iulia, unde funcționase în urmă cu circa 15 ani și, în al doilea rând, pentru crearea unui spațiu mai adecvat secției de neurologie.

Reprezentanții SJU Alba Iulia apreciază atitudinea înțelegătoare, pozitivă a pacienților și aparținătorilor, care au înțeles că disconfortul fonic și deranjul inerent dintr-un spital care se extinde/modernizează va însemna servicii medicale mai bune, dar și beneficii pentru personalul medical.  

În spațiul în care funcționa policlinica, la parterul SJU Alba Iulia, în prezent funcționează secția de Neurologie, iar aceasta se va muta în spațiul nou creat, cu ocazia mansardării celor două corpuri ale spitalului. Astfel, cabinetele policlinicii vor putea fi readuse la parter, în vechea lor locație. 

Titlul obiectivului este ”Mansardare Policlinică (Corpuri de clădire C și D) la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia”. Licitația a fost câștigată de către SC CON-A din Sibiu, iar lucrarea este finanțată integral de către Consiliul Județean, în subordinea căruia se află spitalul. Valoarea proiectului este de 10.664.056 lei (cu TVA), iar durata este de 14 luni de la predarea amplasamentului.

Funcționarea Policlinicii în imobilul spitalului este necesară atât pentru pacienți, cât și pentru personalul care contribuie la efectuarea actului medical, în primul rând pentru ca aceștia să nu mai fie nevoiți să parcurgă drumul dintre cele locații. Condițiile de confort și dotarea cu aparatură medicală performantă vor duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale furnizate de spital, respectiv la creșterea gradului de satisfacție a pacienților și totodată a adresabilității. Precizăm că policlinica funcționează în prezent într-un fost cămin de nefamiliști. De asemenea, schimbarea locaţiei secţiei de neurologie este necesară deoarece spațiul actual este impropriu, cu spații de depozitare insuficiente și în care respectarea circuitelor se face cu dificultate. 

Se are în vedere legarea noii construcții (mansarda) de cea existentă (imobilul spitalului) prin intermediul unor centuri de beton armat monolit pe întreg conturul exterior și interior al clădirii, astfel încât elementele verticale de rezistență ale mansardei să se ”nască” din propria ”fundație”. Atât zidurile de închidere, cât și cele interioare de compartimentare, vor fi amplasate pe poziția diafragmelor de beton armat de la nivelurile inferioare sau – în cel mai rău caz – în imediata lor vecinătate. Acoperișul noii construcții va fi realizat dintr-o șarpantă pe scaune din lemn de rășinoase rezemată de cadrele de beton armat și/sau pe zidurile din mansardă. Pentru realizarea accesului la mansardă, se va demonta planșeul de peste etajul al doilea în dreptul celor două case de scară și se vor construi rampele de scară necesare prin prelungirea celor existente până la cota mansardei. Pentru finisajele interioare se vor folosi tâmplărie de aluminiu, vopsea lavabilă albă, covoare PVC – diferite tipuri de culori și grad de rezistență la uzură, gresie porțelanată și faianță – pentru vestiare sau grupuri sanitare. 

”Mansardare Policlinică (Corpuri de clădire C și D) la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia” se află în strânsă legătură cu un alt proiect, de modernizare, extindere și dotare a spațiului în care va fi relocată policlinica. Se va asigura un spațiu optim din punct de vedere al circuitelor funcționale pentru desfășurarea activității de ambulatoriu, prin consolidarea planșeului construcției existente cu deschidere către Bulevardul Transilvaniei, realizarea a două extinderi pentru această clădire și lucrări de compartimentări și finisaje interioare. De asemenea, se va realiza achiziția a peste 590 de echipamente și aparatură medicală. Acest proiect este finanțat cu fonduri europene REGIO, gestionate de ADR Centru, fiind câștigat de Consiliul Județean Alba, iar contractul a fost semnat în luna septembrie 2019. Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul ”Extindere, modernizare și dotare în vederea relocării Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia” este de 10.700.749,99 lei, dintre care 98% reprezintă finanțare europeană și 2% finanțare proprie, a Consiliului Județean Alba (lider de proiect). SJU Alba Iulia este partener și beneficiar al acestui proiect.

În cadrul Policlinicii, medicii SJU Alba Iulia efectuează consultații de specialitate și tratamente de ambulatoriu în următoarele specialități: alergologie și imunologie clinică, cardiologie, chirurgie, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, geriatrie și gerontologie, obstetrica-ginecologie, interne, laborator analize medicale, laborator explorări funcționale, medicina muncii, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, O.R.L., oftalmologie, ortopedie-traumatologie, planificare familială, psihiatrie, psihologie, reumatologie și urologie.

SJU Alba Iulia este unitatea reprezentativă a sistemului sanitar din judeţ, fiind unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică cu personalitate juridică, subordonată Consiliului Judeţean Alba, proprietate publică, care asigură servicii medicale, (preventive, curative şi de recuperare) funcționând pe principiile prevăzute în Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia este unitatea sanitară cea mai complexă a județului care funcționează din anul 1973 și asigură asistență medicală pentru peste 65.000 de locuitori ai municipiului, dar și pentru cei circa 340.000 din județ.

Biroul de presă al SJU Alba Iulia 

Post-ul Lucrările de mansardare a policlinicii Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia sunt în grafic apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba


Spread the love

Comentarii

Comentarii